Ovidiu ma intreaba care sunt hobby-urile mele, ce fac in timpul liber, ce mancare preferata am, in general chestiuni despre viata, dar si despre politica. Ce pot sa raspund? Nu sunt genul de persoana cu hobby-uri, de altfel nici cuvantul nu-mi place. Am pasiuni, iar intre ele pictura, lectura, daca nu v-ati supara, as spune si vanatoarea. Timpul liber mi-l petrec cu familia. Ma relaxez in toate felurile pe care l-ai descris si nu numai. Ca toata lumea. Cred ca Ion Iliescu, cu bune si cu rele, ramane cel mai important politician al Romaniei. El este si cel care mi-a afectat probabil cariera politica in cea mai mare masura, in bine si in rau. Acum, vara, sucurile reci. O sa ma gandesc si la amintiri din copilarie, dar cred ca o voi face intr-o postare speciala.
Adrian ma intreaba, cred, daca nu am renuntat la oameni de valoare si m-am inconjurat in schimb de oportunisti. Tot el crede ca a venit timpul sa imi iau destinul politic in propriile maini. Ai sa razi. M-am inconjurat in principal de oameni competenti. Am aflat mai tarziu ca unii dintre ei erau si oportunisti. Sa stii ca destinul meu politic este mai mult legat de PSD decat al altora. Poate ei ar trebui sa si-l ia in maini.
Multumesc pentru incredere Vasile Butnaru (declarat liberal). Ce pot sa iti spun este ca eu voi ramane social-democrat indiferent cine ma voteaza.
Sandu imi scrie ca ma bucur de prezumtia de vinovatie in fata publicului. In opinia sa, am rata sansa de a fi solutia pentru reformarea PSD pentru ca am ramas alaturi de Ion Iliescu. As vrea sa cred ca lucrurile sunt atat de transante precum le privesti tu, insa curajul se manifesta prin respectarea unor angajamente, fie ele si numai morale si nu prin utilizarea unor oportunitati in interes personal. Altfel, cred ca ai dreptate in multe privinte.
Ina considera ca ceea ce mi se intampla tine de domeniul absurdului. Sunt de acord Ina, oricat de subiectiv as putea parea. Probabil, cand o sa treca cincinalul, o sa revina si lucrurile la normal.
Iulian imi scrie ca stanga are nevoie de un proiect politic si exprima o viziune pertinenta in acest sens. Sunt de acord chiar si cu criticile tale, Iulian. Vad ca ai o perspectiva profunda asupra fenomenului politic. Mai scrie, sunt curios să iti aflu parerile.
Voicu, un tanar care tocmai a terminat liceul, ma anunta ca este gata sa ia viata in piept cu profesionalism si ca uraste mediocritatea si submediocritatea. Iti urez succes in viata. Pari o persoana foarte determinata. Un sfat. Sa nu ai idoli. Nici macar pe mine.
PCH ma intreaba daca ascult manele. Manele? Da, uneori mai ascult obligat de situatie (cum ar fi muzica data tare in masini, obligatoriu scumpe). Sincer, nu imi place genul.
Calin acuza faptul ca politicienii (incluzându-ma pe mine) sau marii oameni de afaceri, cand ajung in fata instantei, invoca tot felul de exceptii de neconstitutionalitate pentru a scapa de procese. Un raspuns scurt Caline:
- Problema este ca procurorii nu prea ma trateaza ca pe orice cetatean.
- Cu cercetarea in sine nu am nicio problema
- Daca Basescu era hartuit, cum mai spui tu, se amana la nesfarsit finalizarea expertizelor in dosarul Flota?
Costin ma intreaba de ce Basescu a fost sustinut mai mult de tineri decat mine. In campania din 2004 vorbele au contat mai mult decat faptele. In campania din 2009, sper ca lucrurile sa se schimbe.
Costin este nemultumit de politicienii care isi trateaza afectiunile medicale sau isi trimit copiii la studii in strainatate. As fi ipocrit sa sustin ca ma opun acestui tip de atitudine. Fiecare are dreptul la un moment dat sa se gandeasca la ce considera ca este mai bine pentru el si pentru familia sa. Dar, da, ai dreptate, trebuie ca si la noi sistemul sa functioneze. Trebuie sa intelegi insa ca, dincolo de functionalitate, exista si o imagine a sistemului, careia chiar si politicienii ii cad victime.
Tot Costin (insistenta constructiva) intreaba daca Romania nu poate solicita inlocuirea lui Franco Frattini dupa raportul “jalnic” (citez) pe tema justitiei. Sa ceara poate, dar de ce sa o faca neaparat? Nu Frattini e problema.
Gunnar este preocupat de intentiile unor autoritati locale italiene de a expulza rromii de cetatenie romana. Exact. Rromii sunt cetateni romani. Romania a intrat in UE si cred ca ar trebui sa fim ceva mai fermi in a aborda problema imigratiei in relatia cu partenerii. Suntem sau ar trebui sa fim egali.
Iata ce chestionar imi aplica Nae Vasile:
“1.Care a fost implicarea dumneavoastra in alegerea lui M.Geoana ca presedinte la Congresul PSD ?
2.Ati contribuit cu ceva la esecul alegerii lui I.Iliescu ?
3.Ce credeti despre S. Oprescu , dar despre Almanahe ?
4.Credeti ca un om putred de bogat ca dv-oastra , se potriveste in fruntea unui partid care se declara social-democrat ? ( Stiind ca partidele de stanga au ca valoare suprema PROTECTIA SOCIALA pe cand cele de dreapta , PROPRIETATEA ,apararea si consolidarea acesteia )
5.In contextul intrebarii anterioare : Crede bogatul pe sarac ?”
Si iata ce ii raspund eu:
- Implicarea mea a fost ca nu am candidat la presedintia partidului.
- Nu cred ca am contribuit cu ceva la esecul dlui Iliescu, multe au tinut atunci de contextul din ziua respectiva.
- Mi-am expus pozitia fata de cei doi si nu doresc sa intru intr-o alta polemica. Sper doar ca PSD va reusi in 2008 sa propuna un candidat adevarat la Primaria Capitalei.
- Trec peste formularea ta si spun ca se potriveste. Orice om se potriveste atat timp cat valorile sale sunt compatibile cu social democratia.
- Uneori, nu, alteori, da. Depinde de om.
Daniel imi trimite o lista cu 66 de motive pentru care nu as putea fi presedintele Romaniei. Multumesc, Daniel. Apreciez mesajul. E tare. As putea sa-l fac afis electoral.
Marco este interesat sa afle de ce a fost atat de dificila obtinerea eliminarii vizelor de catre statele vest-europene. A fost un scepticism firesc pana la urma din partea europenilor. Nu stiau si sincer nici noi nu eram siguri de reactia romanilor.
Iceflame ar fi curios sa vada o comparatie a traficului de pe blogul meu cu cel de pe clona acestuia. Stiti, ala cu fondantele. Iceflame, sincer, ma amuza ceea ce citesc, chiar si acolo. Scopul meu nu este sa fac trafic, ci sa incerc sa comunic cu voi.
iulie 5, 2007 la 10:11 pm
V-a spalat Curtea Constitutionala… “Recunostinta” unora e vesnica si mai mult decat atat! A spune “rusine” e prea putin… Scarba e un cuvant mai potrivit… Daca tot vanturati nevinovatia in ochii tuturor, pentru ce e nevoie de parcticile acestea MURDARE de a amana/substitui pronuntarea acestei nevinovatii?! Miroase, domnule Nastase! Atza e prea alba!
iulie 5, 2007 la 10:26 pm
Stimate Adrian Nastase,
va multumesc pt. raspuns, asteptam si din copilarie, apropo stiam ca va place vanatoarea, despre Iliescu cam m-a surprins. va asteptam si cu copilaria.
Anticipat.
iulie 5, 2007 la 10:36 pm
Cred ca un om pentru care simtul umorului primeaza in fata orgoliului,merita aprecierea celorlalti.E unul din multele motive pentru care nu mai inteleg PSD-ul…Oricum,multumesc pentru raspuns.
iulie 5, 2007 la 10:43 pm
P.S. Am aflat din alte surse care este popularitatea blogului apartinand domnului Mircea Geoana.Este la fel ca in realitate.Fiecare cu popularitatea lui…
iulie 6, 2007 la 12:38 am
V-as ruga sa comentati tacerea de dupa raportul lui Dick Marty. Tacerea din tara, bineinteles. Din cate stiu, se mai pregatesc doua rapoarte, unul din partea Parlamentului European si unul din partea Consiliului Europei, care vor fi finalizate prin toamna si care vor avea o greutate mult mai mare. Inteleg din ce spun unii (d-na Minodora Cliveti, membru in Adunarea Parlamentara a CE, de exemplu) ca raportul Marty contine destule inexactitati si presupuneri; insa, in tara nu am vazut sa se fi luat atitudine in acest sens. Va multumesc.
iulie 6, 2007 la 1:10 am
D-le Nastase, am incercat de cateva ori sa comunic cu Dvs si pe adresa de email personala, insa am impresia ca acel email nu a ajuns la Dvs, era prin site ul Dvs personal.
Nu sunt social democrat, din contra am o viziune mai mult liberala… insa nu liberala “á la PNL” din Romania zilelor noastre.
Vroiam sa va intreb despre alianta pe care ati facut-o cu PUR (actual PC) de ce a-ti acceptat acest compromis? “Antenele” au avut un rol in formarea aliantei PSD+PUR. Ca sa-l citez pe Basescu, PC chiar e o solutie imorala in politica romaneasca de azi. Nu crede-ti ca Dan Voiculescu a avut un rol negativ si o imagine negativa pentru PSD? Stiu multi social democrati care au votat pentru Basescu din simplu motiv ca luau in considerare imaginea lui Dan Voiculescu…”securistul perfect”.
Repet, nu sunt un fan al Dvs, insa va respect ca si om politic.
Sper ca de aceasta data mesajul sa ajunga la Dvs.
iulie 6, 2007 la 1:35 am
Ce greu este de inteles statul de drept ! Cand analizezi cum se aplica altora legea, mai ales adversarilor politici si de orice fel, esti tentat sa spui ca sunt, intotdeauna, favorizati . Cand analizezi cum ti se aplica tie ori apropiatilor tai legea, esti tentat sa spui ca se face o mare nedreptate. Cel putin, se presupune ca Legea nu poate crea discriminari . Oameni suntem! Se mai intampla ca Legile si ,mai ales, Ordonantele sa faca discriminari, cum a fost OG a raspunderii ministeriale, in care Monica Macovei a vrut sa fie mai catolica decat Papa. Noroc ca exista aceasta procedura de a ridica exceptia neconstitutionalitatii unui text de lege si din postura de inculpat in fata instantei, daca legiuitorul a gresit in raport cu normele constitutionale. Prin decizia de ieri a Curtii Constitutionale se elimina posibilitatea ca orice parchetar sa inceapa cercetarea si urmarirea penala a unui demnitar ca urmare a reclamatiilor unor infractori ca Boierica sau chiar a unui alt politician, cum a fost cazul Monei Musca in cazul Zambaccian. Nu numai anchetarea lui A Nastase, in conditiile in care solicitarea nu a fost facuta de cei abilitati, este neconstitutionala, ci toate anchetele trecute si viitoare desfasurate in baza legii strambe initiate de Monica Macovei ,cu incalcarea principiilor constitutionale. Nu va impacientati dle Loonardo ca este posibil ca Decizia CC sa-i prinda bine si lui Basescu, cand nu va mai fi presedinte!
iulie 6, 2007 la 8:22 am
Va multumesc pentru raspunsuri!
iulie 6, 2007 la 9:13 am
dle nastase, veti vorbi vreodata de viata privata a dlui basescu, ma refer la amanuntele picante ale fostului dvs “vecin” de scara din str maresal prezan? aud ca sant multe picanterii, adevarate, care pot ingrozi oamenii normali si pot placea in continuare publicului fidel actualului presedinte.
cred ca santeti constient sau va ganditi la faptul ca nu puteti co-exista cu un sef de partid – m geoana – cu care aveti o relatie f rece. pe de alta parte, sa migrati la alte partide e o mare greseala, iar infiintarea unui nou partid e o greseala si mai mare. si-asa electoratul asta de stanga e saracul de el aruncat acum in toate directiile de nici el nu mai stie daca mai e de stanga, de centru, etc. de fapt cine mai stie cum mai stau lucrurile acum din punct de vedere ideologic… sant curioasa insa cum vedeti viitorul dvs politic in contextul actual.
iulie 6, 2007 la 10:18 am
Imi cer scuze dar n-am stiut unde sa postez mesajul asta (la ce categorie ma refer)
Petitziunea “Opriti distrugerea Bucurestiului”
… Actualul Primar General al Capitalei, Adriean Videanu, vrea sa repete experienta nefericita a Bisericii Armenesti a carei structura de rezistenta a fost afectata recent de construirea unui bloc imens de birouri in imediata sa vecinatate. Tot astfel se intentioneaza construirea a doua blocuri inalte de 30 de metri in Piata Revolutiei, constructii care vor acoperi Ateneul Roman, Palatul Regal, Biserica Kretulescu si Biblioteca Universitara. Pe langa distrugerea unui spatiu istoric, schimbarile pe care le va suferi zona vor sterge practic toate urmele Revolutiei si vot mutila ansamblul arhitectural al Pietei. Acelasi lucru s-a petrecut deja in Piata Charles de Gaule, unde o alta cladire mamut a distrus perspectiva clasica in pofida recomandarilor unor arhitecti respectabili …
Daca vretzi sa semnatzi si voi petitiunea, o gasitzi pe:
http://mahalaua.wordpress.com/
Ce se intampla D-nule Nastase la Primaria Capitalei, chiar nu mai intereseaza pe nimeni ?
iulie 6, 2007 la 11:43 am
AN
intrebarea mea cu manelele era mai in gluma, tu insa ai dat un raspuns serios (si, din pacate, adevarat in ce priveste muzica la maxim din masini).
este o calitate incontestabila a ta. felicitari.
iulie 6, 2007 la 12:14 pm
sky-hunter
bucurestiul are nevoie urgenta de o dezbatere publica pe teme urbanistice, care sa reglementeze situatia si sa evite aberatiile bunului-plac. eu, ca arhitect, urasc bucurestiul din toate puterile tocmai datorita schingiuirilor cu care a fost chinuit de nenumarati retardati corupti. insa, daca de la astia care sunt primari acum nu prea avem pretentii, ei fiind ocupati cu “treburi serioase”, ma mir cum tocmai cei din opozitie, care ar trebui sa taxeze incompetenta lor in domeniu, nu spun nimic.
din pacate, diferenta dintre B si alte capitale europene este GIGANTICA!!! si nu se va rezolva nimic in urmatorii 10 ani, zic eu. bucurestiul ne va ucide pe toti, nu numai prin poluare sau trafic ci si prin uritenie. pacat.
iulie 6, 2007 la 1:26 pm
Domnule Nastase,
Ce l-ar putea determina pe un tanar, procopsit de nu stiu unde cu niscaiva convingeri social-democrate, cu o cariera scurta dar implinita, sa caute implicarea in viata tarisoarei numite Romanica, prin politic ? Este acum un moment la fel de bun ca oricare altul sau orice batalie pe/in drumul spre scena politica este aprioric pierduta – atat ca rezultat cat si ca proces intern individului in sine ?
N-as dori un raspuns de tip “flyer”/”Uncle Sam wants you” si stiu ca nici nu o sa faceti asta, daca imi veti raspunde. Iar daca veti reusi sa adunati in forma convingatoare principalele idei ale raspunsului as aprecia si-o nota de subsol cu aplicarea practica ( intrebarea ‘cum ?’).
Multumesc
iulie 6, 2007 la 4:55 pm
Pai semneaza Petitziunea sa mergem sa-i dam in cap cu ea lui Videanu, poate in felul asta se mai aranjeaza prioritatzile pentru Dansul intr-o ordine normala.
Proiectul de la Mincu, “Case care plang” mai exista ?
iulie 6, 2007 la 7:20 pm
Domnule Nastase,
Va transmit multa sanatate si salutari dumneavoastra si familiei!
De asemenea,salutari familiei Barb despre care nu mai stim nimic de cativa ani.Speram ca ei isi mai amintesc de noi,chiar daca nu suntem persoane publice(decat in urbea noastra). Din pacate noi nu stim niciun numar de telefon si nicio adresa a lor. Imi pare rau ca trebuie sa folosesc blogul dumneavoastra pentru a comunica cu ei sau a afla cate ceva despre ei.
Noi locuim tot la aceeasi adresa (sper ca Dana si Sorin sa-si mai aminteasca)
In alta ordine de idei,cred ca nu veti renunta la lupta politica si poate,in viitor sa fie in jurul dumneavoastra consilieri si prieteni in adevaratul inteles al cuvantului. Imi pare rau ca ati pierdut in fata unui individ ca Basescu.Nu cred ca meritati acest lucru,dar continui sa cred ca persoanele care v-au sfatuit nu au fost loiale pana la capat.
Educatia si bunul simt s-au vazut si cred ca asta a determinat pierderea alegerilor.Sigur,este greu sa te schimbi la o anumita varsta,daca ai fost educat intr-un anumit fel..si asta o spun din proprie experienta. E greu dintr-un om cinstit si corect sa te transformi intr-un hot si-un mincinos.
Cred ca veti citi randurile mele care au fost scrise de un om cinstit si corect.
Toate cele bune,
Dana Nastase
iulie 7, 2007 la 8:04 pm
Multumesc pentru raspuns…intr-adevar…aveti dreptate cu “cincinalul”….cand vom sfarsi cu minciunile si ipocriziile poate vom trai liber si civilizat.
Teme multe de discutie….vad….grea problema cu videanu – starul si Bucurestiul…chiar nu pot sa cred ca e in stare sa coordoneze toate proiectele alea nemaipomenite/gigantice/aiuristice …cred ca micile comisioane au fost interesante….restul: traficul nebun, oamenii stressati…bleaugh..nu conteaza…dam bine pe sticla….asta e important: partidul creste (oare ce va fi in mintea soferilor nervosi…….ce vor vota nefericitii????????)
Chiar e o tema de discutie…(vad ca raspundeti cu onestitate turor “interpelarilor” noastre)..ce parere aveti de administratia locala/centrala…(poate faceti o comparatie intre prezent si mandatul trecut…
De ce a devenit o traditie “epurarea” politica (cea mai napraznica a fost cea basesciana…care a vizat in primul rand portarii,femeile de servici si curierele…apoi functionarii cu studii medii si evident pe cei fara “sustinere” – principalii vinovati pentru proasta functionare a sistemului si nu in ultimul rand pentru incalzirea globala),de ce nu exista specialisti adevarati, motivati…seriosi..care sa – si indeplineasca sarcinile fara a se uita initial la sacosa/portofelul petentului…de ce se fuge de raspundere…
sunt multe”de ce-uri”…
Seara buna
iulie 11, 2007 la 8:55 pm
Va multumesc pentru raspunsurile la intrebari.
Ramane cum am stabilit : SUNTETI UN MARE DIPLOMAT , UNS CU TOATE ALIFIILE.
Va multumesc si va doresc mult succes , sanatate si noroc.
Nea Vasile din Timisoara.
iulie 12, 2007 la 1:39 pm
Va trebuie o echipa serioasa si versata in ale politicii, care sa si inteleaga structura electoratului autohton, electorat care are caracteristici ce nu se incadreaza in normele vest- europene sau americane. “Cultura” sociala a poporului nu a ajuns la maturitate. Vaurez mult noroc in cariera politica si va rog sa ma contactati daca va pot fi cu ceva de ajutor.
iulie 12, 2007 la 1:45 pm
as aprecia opinia Dvs. despre blogurile mele care poat fi gasite la adresele :
http://arbitraj.blogspot.com/
http://arbitraj.wordpress.com/consultanta-in-afaceri/
iulie 12, 2007 la 2:06 pm
Domnule Nastase,
Sunt , fara nici o discutie, o persoana cu puternice convingeri de stinga, dar nu pot sa inteleg politica dusa de singurul partid de stinga , care a impozitat, dupa parerea mea exagerat, veniturile salariale considerate mari (aici voi reveni cu detalii mai jos) si a fost extrem de binevoitor cu veniturile obtinute din alte surse (daca nu ma insel dividentele erau impozitate 3%).
Revenind la salariile mari am aflat , si fara ironie, m-am bucurat ca exista -in Romania -oameni care obtin venituri lunare de peste 200000RON. Dar a impozita la fel (40% si 3000 si 200000 ) e ceea ce nu am inteles la PSD. Sau dividente de peste 20000000 ron cu 3%…
De aceea, nu va ascund, cum nu am ascuns nimanui , ca alaturi de multi intelectuali care isi castiga traiul numai din salariu , nu am votat cu alianta DA-de mult nu mai cred in povesti electorale- ci am votat o cifra -16% .
Culmea e ca s-au tinut de cuvint si , in ciuda faptului ca am ramas o persoana cu puternice convingeri de stinga (si sint de acord cu redistribuirea resurselor catre cei mai putini favorizati) nu regret ca am votat “16%” si in caz ca stinga romaneasca nu are un program clar ptr viitoarele alegeri , tot ” cifra 16%” voi vota , indiferent de cine va fi propusa ( sper ca nu de PNG…)
Sper ca voi gasi un raspuns la nedumarirea mea pina la viitoarele alegeri.
Va doresc sa reusiti (in toate),
Cu Stima
MD
iulie 12, 2007 la 6:36 pm
Domnule Adrian Nastase, mai intai vreau sa va spun ca sunt un admirator a ceea ce a-ti facut(cum sa conduci o gloata de……………..daca nu ai fraiele?) dar nu si innainte de alegeri.Prea l-ati lasat pe acest marinar sa isi faca de cap.Ma rog poate mai tarziu roata se va intoarce si toti isi vor da seama ce fel de oameni se afla acum la conducere.Rugamintea mea este sa ma lamuriti intr-o singura problema.De ce la alegeri a-ti avut un scor mic in judetul BC?Dupa cate a-ti facut pentru judetul asta,bine a-ti avut si interes nu zic nu,dar acum e mai bine?De ce au votat oamenii schimbarea cand se vedea de la o posta ca v-a fi mai rau?Aici ma refer la cazul Rafo care acum sta.Asa le trebuie dupa opinia mea dar totusi nu mai puteti face nimic?Cu stima, Alex!
iulie 17, 2007 la 2:45 am
,,M-am inconjurat in principal de oameni competenti. Am aflat mai tarziu ca unii dintre ei erau si oportunisti”
Trebuie sa recunosc ca si in ,,opzitia” asta fortata,nu v-ati pierdut celebrul simt al umorului.Adevarul ca la vremea lui am gustat ceva din el ca si ridicarea unei sprancene din partea dumneavoastra…….. mai ales in chestiunile importante.
Apreciez de asemenea laudabila intentie de a tine un blog.Pentru noi cei care nu avem tangenta cu inaltele fete,chiar ni se pare ceva neverosimil ca un politician de talia dumneavoastra sa o faca.Dar viata e plina de surprize!
Tin sa va spun ca nu am facut niciodata politica(desi nu mai sunt chiar asa de tinerel)tocmai din acelasi motiv pe care domnia voastra la descoperit cu intarziere.In orice caz regret sincer momentan conul fortat de umbra in care va aflati intr-un fel nemeritat,si sper sa va reveniti.Daca nu o faceti dumneavoastra am sa-mi permit eu sa va inoportunez cu prezenta mea pe blogul dumneavoastra.
Sanatate.
septembrie 18, 2007 la 5:16 pm
[...] Adrian Nastase imi raspunde DA CLICK SI CITESTE ! [...]