La Traviata

20141031-104832.jpg

Am participat, aseară, la premiera operei “La Traviata”, de Giuseppe Verdi, in regia britanicului Paul Curran. A fost si momentul de deschidere a noii stagiuni, in condițiile in care clădirea Operei a fost renovată iar sonorizarea mult îmbunătățita. Scenografia – destul de simpla, cu elemente clasice dar si unele elemente moderne. In distribuție au strălucit, după părerea mea, Aurelia Florian, in rolul Violettei și Ionuț Pascu -tatăl lui Alfredo. Muzica lui Verdi, dramatica si tulburătoare, așa cum a fost si legătura celebrei “dame cu camelii”, moarta la 22 de ani, cu Dumas fiul.
Amuzant a fost doar începutul spectacolului, când celebrul deja dirijor, Alexander Prior, a descoperit ca pupitrul pe care se aflau notele era cu 25 de centimetri mai înalt si el nu putea sa vadă orchestra! A fost nevoie de 15 minute in care cei de la tehnic sa taie cu flexul o parte din piciorul pupitrului.
A fost o atmosfera de sărbătoare. Participarea lui Victor Ponta a dat un semnal de încurajare pentru viitoarele proiecte culturale.

Serialul de televiziune “Scandal”

In ultimile saptamani, in paralel cu campania electorala din Romania, am vizionat un interesant serial de televiziune american  – “Scandal”, sezoanele 1.2 si 3 (2012-2014). Actiunea este inspirata din perioada administratiei Bush si, in mod concret, din activitatea fostului consilier de presa, Judy Smith.

Personajul Olivia Pope, interpretat de Kerry Washington, conduce o firma de management pentru rezolvarea unor conflicte (scandaluri) in care sunt implicate personalitati de varf din administratia si elita americana. Ma intreb cum ar fi actionat in cazul unora din scandalurile generate in campania electorala de la noi.

Resetarea politicii externe romanesti

Acesta este editorialul meu, din aceasta saptamana, din Jurnalul National:

“Una dintre temele principale de dezbatere in campania pentru prezidentialele din acest an ar fi trebuit sa fie politica externa. Cu atat mai mult cu cat, in jurul nostru, au loc evenimente sau actiuni importante. Din pacate, au fost multe teme parazitare pe agenda publica.

Se incheie o perioada de zece ani ce a stat, de la inceput, sub semnul Axei Bucuresti – Londra – Washington. Care au fost rezultatele? Nu-mi propun sa le analizez aici. Oricum, o analiza a liniilor de politica externa, din acesti ani, se va impune. Si oricum va trebui sa ne raspundem la intrebarea daca pentru Romania este mai utila o situatie de tensiune intre SUA si Rusia (inclusiv in zona noastra), crescand valoarea strategica a tarii noastre in relatia cu americanii sau daca ne-ar fi mai benefica revenirea la o situatie de intelegeri sectoriale ruso-americane, situatie in care anumite interese ale noastre ar putea fi mai bine fructificate. Sau nu? Ramanem doar spectatori in acest joc?

Din pacate, Romania nu dispune, in prezent, de o strategie consensuala referitoare la politica sa externa si la actiunile in planul relatiilor internationale, ceea ce se reflecta atat in performanta sa in plan extern, cat si in relatiile bilaterale. Acest aspect este demonstrat, intre altele, de disputele legate de reprezentarea Romaniei la reuniunile Uniunii Europene sau de blocajele legate de numirea noilor ambasadori.

In opinia mea, viitorul presedinte al Romaniei – sper sa fie Victor Ponta – ar trebui sa redefineasca, impreuna cu MAE, principalele paliere de actiune, pornind de la obiective si de la formulele, deja operationalizate in parteneriate strategice, pentru a identifica oportunitatile politice si economice pe intreg azimutul relatiilor externe. Relatiile cu vecinii ar trebui intarite, bilateral dar si in cadru regional. Balcanii, Marea Neagra, Parteneriatul Estic sunt doar cateva proiecte in care ar trebui sa fim mai ofensivi.

Legaturile cu Uniunea Europeana nu functioneaza inca in conditii de parteneriat egal, desi pentru romani, integrarea europeana a fost vazuta ca o modalitate de a asigura procesul de modernizare accelerata a tarii. Este adevarat, ar trebui sa facem, la randul nostru o regandire a textului constitutional (care reflecta momentul de pregatire a aderarii la UE si la NATO) pentru a fixa parametrii noului statut international al Romaniei.

Contributia noastra la dezvoltarea dreptului international sau a dreptului european este inca firava, participarea noastra la dezbaterea internationala a noilor concepte ce prefigureaza viitoare norme de drept nu este semnificativa – si pentru ca, fara mecanisme de finantare, practic, think-tank-urile romanesti nu pot functiona.

Ar trebui sa revedem si pozitiile noastre, de principiu dar si concrete, fata de comunitatile romanesti din strainatate. La fel, sa valorificam in toate spatiile, interesele noastre economice. Ar trebui sa intelegem, in fine, ca intr-o lume in tot mai puternica competitie, rolul nostru nu este sa facem “ce spune popa…”

Parlamentul Valahiei, in urma cu 170 de ani

20141027-153228.jpg

Zilele acestea, Parlamentul a avut o activitate deosebita, intrerupandu-si activitatea in teritoriu. In acest context, m-am gândit sa va arat cum arata Parlamentul Valahiei in urma cu 170 de ani. Imaginea alăturată am preluat-o din revista “L’Ilustration”, nr. 60 din 1844. Interesantă imagine…Sa nu ma intrebati insa ce discutau…

Conferință internațională la Iași

20141025-065438.jpg

Timp de trei zile, am participat, la Iași, la o conferință internațională, cu tema “Uniformizarea dreptului -efecte juridice și Implicațiile sociale, politice si administrative”. Reuniunea a fost organizata in cadrul unui program finantat din fonduri europene pentru pregătirea doctoranzilor si a celor din stadiul post-doctoral. Au fost prezentate numeroase lucrări – in toate domeniile dreptului – si au avut loc dezbateri interesante.

In paralel, am întâlnit mai mulți prieteni si colegi din capitala Moldovei.

Editorialele lui Stireanu

20141022-150734.jpg

Miercuri, Octavian Stireanu si-a lansat trei volume cuprinzând 666 editoriale din perioada 2009-2012.
“Pacea pierdută”, “Dezbinatorul” si “Politica urii” sunt titlurile celor trei volume lansate astăzi. Așa cum arătăm si in prefața la cel de-al treilea volum, este vorba despre opera unui cronicar al unor timpuri pe care le-am trăit împreuna si pe care Tavi Stireanu ni le descifreza, folosind satira, ironia sau reducerea la absurd. El ne arată excesul, abuzurile, anormalitatea disprețuit fata de instituții sau fata de oameni. Cărțile lui relatează despre “invazia rinocerilor”, proces in desfășurare.
Au venit la lansare mulți dintre prietenii si admiratorii lui Stireanu si m-am bucurat sa spun câteva cuvinte, alături de Octavian Andronic si de Lucian Bolcas.

Schimbarea de generatie

Acesta este titlul editorialului meu, din aceasta saptamana, din Jurnalul National, editorial pe care il puteti citi mai jos:

 

“Urmaresc atent ce se intampla in aceste zile in tara. Ca un spectator implicat rational si, uneori, emotional. Am participat, spre exemplu, la lansarea cartii de amintiri a lui Ion Iliescu. In sala Bibliotecii Universitare se aflau, in principal, colegii sai de generatie. Generatia celor de 80 de ani. I-am admirat pentru solidaritate si pentru pasiunea lor fata de actul de cultura. Nu pun in discutie intamplarile lor politice din timpul comunismului. Nu judec nici optiunile pe care le-au facut in viata, asa cum imi este greu sa judec pe oricine. Mi s-a parut exemplar efortul lor de a supravietui in cel putin doua lumi antagonice. La final, am fost invitat sa spun cateva cuvinte. Am incercat sa fac legatura cu generatia mea, cu cei din generatia de 60 de ani. Generatia care a modelat schimbarile din Romania, dupa incheierea Razboiului Rece. Generatia activa dupa Revolutie. Pe unii dintre ei ii revazusem, cu cateva saptamani inainte, la lansarea cartii mele. Unii dintre ei impinsi de generatiile mai tinere pe banca de rezerve sau, pur si simplu, trimisi in tribune. Anul acesta s-au implinit 45 de ani de cand am terminat cursurile Liceului “Sf. Sava”. Aproape jumatate de veac… Privesc, din nou, in jur si incerc sa inteleg scenariile, regiile, motivatia intrarii sau iesirii unora din scena. In anumite cazuri, strict necesare. Generatia celor de 40 de ani se impune treptat. Este o regula a vietii. Pe de alta parte, ma deprima ceea vad uneori la televizor. Tineri “politicieni” lipsiti de cultura, lipsiti de competente profesionale, in discutii interminabile cu moderatoare care nu stiu cum sa umple timpul intre doua calupuri de publicitate.

Ma gandeam ca in PSD am fi putut asigura o curgere mai fireasca a echipelor de varsta, din 10 in 10 ani. Din pacate, incercarea de a impune generatia celor care acum au 70 de ani, generatia lui Melescanu, nu a reusit. Nici incercarea de a consolida generatia celor de 50 de ani, generatia lui Geoana. Nu discut motivele. Cert este ca lidershipul partidului a evoluat in salturi. Mai ales in 2005, atunci cand de la generatia 80 s-a trecut peste noapte (la propriu) la generatia 50. Socul a fost absorbit cu greu si cu costuri mari. Eu cred in continuare in necesitatea “coabitarii” generatiilor. Si in politica si in activitatea guvernamentala sau in cea parlamentara. Au de la cine sa invete tinerii din Parlament? Mai exista Clubul parlamentarilor, pe modelul britanic, pe care l-am infiintat, impreuna cu regretatul Ion Ratiu, in urma cu douazeci de ani?

Am citit, recent, ultima carte a lui Henry Kissinger, publicata in acest an, “World Order”. Kissinger are 89 de ani. Experienta lui nu s-a pierdut atunci cand a plecat de la Departamentul de Stat in 1977. In 2006 inca il consilia pe presedintele Bush iar astazi cartile lui sunt adevarate manuale diplomatice si politice. E adevarat ca a fost cooptat si in consiliul de conducere al Gulfstream Aerospace.

“Head hunting” pentru Romania ar trebui sa insemne, in opinia mea, nu doar atragerea tinerilor spre guvernare ci si valorificarea experientei celor mai in varsta. Intr-o formula de echipa si pentru transmiterea stafetei.

PS M-ar deranja daca cineva ar intelege ca este vorba de o pledoarie pro domo.”




Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,072 other followers