Conferință internațională la Iași

20141025-065438.jpg

Timp de trei zile, am participat, la Iași, la o conferință internațională, cu tema “Uniformizarea dreptului -efecte juridice și Implicațiile sociale, politice si administrative”. Reuniunea a fost organizata in cadrul unui program finantat din fonduri europene pentru pregătirea doctoranzilor si a celor din stadiul post-doctoral. Au fost prezentate numeroase lucrări – in toate domeniile dreptului – si au avut loc dezbateri interesante.

In paralel, am întâlnit mai mulți prieteni si colegi din capitala Moldovei.

Editorialele lui Stireanu

20141022-150734.jpg

Miercuri, Octavian Stireanu si-a lansat trei volume cuprinzând 666 editoriale din perioada 2009-2012.
“Pacea pierdută”, “Dezbinatorul” si “Politica urii” sunt titlurile celor trei volume lansate astăzi. Așa cum arătăm si in prefața la cel de-al treilea volum, este vorba despre opera unui cronicar al unor timpuri pe care le-am trăit împreuna si pe care Tavi Stireanu ni le descifreza, folosind satira, ironia sau reducerea la absurd. El ne arată excesul, abuzurile, anormalitatea disprețuit fata de instituții sau fata de oameni. Cărțile lui relatează despre “invazia rinocerilor”, proces in desfășurare.
Au venit la lansare mulți dintre prietenii si admiratorii lui Stireanu si m-am bucurat sa spun câteva cuvinte, alături de Octavian Andronic si de Lucian Bolcas.

Schimbarea de generatie

Acesta este titlul editorialului meu, din aceasta saptamana, din Jurnalul National, editorial pe care il puteti citi mai jos:

 

“Urmaresc atent ce se intampla in aceste zile in tara. Ca un spectator implicat rational si, uneori, emotional. Am participat, spre exemplu, la lansarea cartii de amintiri a lui Ion Iliescu. In sala Bibliotecii Universitare se aflau, in principal, colegii sai de generatie. Generatia celor de 80 de ani. I-am admirat pentru solidaritate si pentru pasiunea lor fata de actul de cultura. Nu pun in discutie intamplarile lor politice din timpul comunismului. Nu judec nici optiunile pe care le-au facut in viata, asa cum imi este greu sa judec pe oricine. Mi s-a parut exemplar efortul lor de a supravietui in cel putin doua lumi antagonice. La final, am fost invitat sa spun cateva cuvinte. Am incercat sa fac legatura cu generatia mea, cu cei din generatia de 60 de ani. Generatia care a modelat schimbarile din Romania, dupa incheierea Razboiului Rece. Generatia activa dupa Revolutie. Pe unii dintre ei ii revazusem, cu cateva saptamani inainte, la lansarea cartii mele. Unii dintre ei impinsi de generatiile mai tinere pe banca de rezerve sau, pur si simplu, trimisi in tribune. Anul acesta s-au implinit 45 de ani de cand am terminat cursurile Liceului “Sf. Sava”. Aproape jumatate de veac… Privesc, din nou, in jur si incerc sa inteleg scenariile, regiile, motivatia intrarii sau iesirii unora din scena. In anumite cazuri, strict necesare. Generatia celor de 40 de ani se impune treptat. Este o regula a vietii. Pe de alta parte, ma deprima ceea vad uneori la televizor. Tineri “politicieni” lipsiti de cultura, lipsiti de competente profesionale, in discutii interminabile cu moderatoare care nu stiu cum sa umple timpul intre doua calupuri de publicitate.

Ma gandeam ca in PSD am fi putut asigura o curgere mai fireasca a echipelor de varsta, din 10 in 10 ani. Din pacate, incercarea de a impune generatia celor care acum au 70 de ani, generatia lui Melescanu, nu a reusit. Nici incercarea de a consolida generatia celor de 50 de ani, generatia lui Geoana. Nu discut motivele. Cert este ca lidershipul partidului a evoluat in salturi. Mai ales in 2005, atunci cand de la generatia 80 s-a trecut peste noapte (la propriu) la generatia 50. Socul a fost absorbit cu greu si cu costuri mari. Eu cred in continuare in necesitatea “coabitarii” generatiilor. Si in politica si in activitatea guvernamentala sau in cea parlamentara. Au de la cine sa invete tinerii din Parlament? Mai exista Clubul parlamentarilor, pe modelul britanic, pe care l-am infiintat, impreuna cu regretatul Ion Ratiu, in urma cu douazeci de ani?

Am citit, recent, ultima carte a lui Henry Kissinger, publicata in acest an, “World Order”. Kissinger are 89 de ani. Experienta lui nu s-a pierdut atunci cand a plecat de la Departamentul de Stat in 1977. In 2006 inca il consilia pe presedintele Bush iar astazi cartile lui sunt adevarate manuale diplomatice si politice. E adevarat ca a fost cooptat si in consiliul de conducere al Gulfstream Aerospace.

“Head hunting” pentru Romania ar trebui sa insemne, in opinia mea, nu doar atragerea tinerilor spre guvernare ci si valorificarea experientei celor mai in varsta. Intr-o formula de echipa si pentru transmiterea stafetei.

PS M-ar deranja daca cineva ar intelege ca este vorba de o pledoarie pro domo.”

Puterea politica in România

20141018-180626.jpg

Vineri seara, la sediul Fundatiei Titulescu, a fost lansat volumul “Puterea politica in România. De la comunism la noul capitalism”, elaborat de un tânăr cercetător, Iulian Stanescu.

Cartea a fost prezentată de prof. Cătălin Zamfir si de deputatul Ionuț Vulpescu.

Lucrarea tratează atât aspecte teoretice ale puterii politice, cât si chestiuni concrete – serii de date statistice – referitoare la momentele electorale de după 1989.

Mai functioneaza principiile din Westphalia?

Puteti citi, mai jos, editorialul meu, din aceasta saptamana, din Jurnalul National:

 

“Mai functioneaza principiile din Westphalia?
Dupa un razboi indelungat, in 1648, puterile europene au pus bazele unui sistem de ordine “globala”, bazat pe suveranitatea statelor si pe principiul echilibrului de putere. Era sfarsitul marilor imperii si al puterii papale lumesti. Acel sistem, gandit ca un sistem de ordine mondiala, era, in realitate, o proiectie regionala a noilor raporturi de forte. Este evident ca asa numita ordine globala reprezinta, de fapt, suma unor formule gandite sau chiar puse in aplicare, in anumite conditii geografice sau geopolitice, de principalii actori din diverse regiuni ale globului ( si in diferite perioade). M-am referit la modelul westphalian pentru ca el exprima aranjamentul la care ajunsesera puterile Europei Occidentale la jumatatea secolului 17, fara a tine seama de “periferia” din Europa rasariteana sau de pozitia Rusiei.

In recenta sa carte, “World Order” (“Ordinea Mondiala”), publicata anul acesta, Henry Kissinger analizeaza aceste evolutii, din punct de vedere istoric, dar, pentru a explica pozitia Rusiei fata de regulile stabilite in 1648, citeaza cuvintele ministrului de externe al tarului Alexei, din acea perioada, referitor la scopul politicii sale externe – “expansiunea statului in orice directie”. Se referea, evident, la expansiunea geografica.

Perioada de dupa incetarea Razboiului Rece a eliminat constrangerile convenite in legatura cu “neinterventia” in zona de “jurisdictie” si influenta celeilate tabere. In mod evident, vacumul creat prin implozia sistemului comunist si a imperiului sovietic s-a incercat a fi “colmatat” cu alte actiuni de interes politic sau economic. Acest lucru s-a vazut, mai intai, in legatura cu Yugoslavia, apoi cu tarile Grupului Visegrad, apoi cu tarile baltice, cu Romania, cu Bulgaria. Rusia a urmarit aceste procese ca un spectator nemultumit. Evolutiile din Kosovo (vazute ca o atingere a teritoriului Serbiei) si apoi “euromaidanul” de la Kiev au creat insa o contra-reactie a Rusiei. In acest moment, este clar ca au fost puse in discutie vechile principii westphaliene, in primul rand principiul echilibrului de putere in Europa. Cred insa ca dupa testul din Ucraina se va reveni la vechile principii acceptate. Mai sper ca “balance of power” nu va redeveni “balance of terror”, pentru a da satisfactie complexelor militar-industriale din interiorul marilor puteri.

Imi place sa cred in ceea ce spunea presedintele Truman, aratand care a fost principala reusita a mandatului sau prezidential; “ ma bucur ca i-am invins pe dusmanii nostri dar ca apoi i-am adus inapoi in comunitatea natiunilor”.

Dezbatere la Fundatia Titulescu

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice vă invită marți, 14 octombrie, la orele 16:00, la dezbaterea cu tema Ucraina – o nouă cutie a Pandorei?. Invitații speciali ai acestei dezbateri sunt  Adrian SEVERIN, vicepreședinte al Fundației Institutului Social-Democrat „Ovidiu Șincai”,  Dan DUNGACIU, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, şi conf.dr. Armand GOȘU, Facultatea de Științe Politice a Universității București.

Evenimentul va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1.

Meciul de fotbal

Am fost ieri la meciul de fotbal cu Ungaria. Probabil ca intre zecile de mii de spectatori au fost si unii care erau interesati de partida. Cei mai multi au venit, insa, fie sa socializeze, fie sa-si consume adrenalina. Ca dovada, la peluze, timpul a fost utilizat, in mare masura, cu ruperea scaunelor si in bataia cu jandarmii sau in aruncarea la distanta a petardelor. Televiziunile au mentinut toata ziua asteptarea “razboiului” romano-ungar, care n-avea nicio legatura cu fotbalul. Oricum, prea mult fotbal nu am vazut, vreo 15-20 de minute in total, motoarele echipei noastre oprite in repriza a doua, faze streotipe , cu atacuri pe extreme si aruncarea mingilor in careu, nicio actiune pe centru, niciun un-doi intre atacanti, niciun sut periculos pe poarta din afara careului. Altfel, inteleg, de la oficialii fotbalului ca nu a fost rau. Poate. Cred insa ca ar trebui sa propunem ca meciurile la care participam sa aiba numai o repriza. In rest, atmosfera de “sarbatoare” – un fel de revelion, cu pocnitori si petarde (probabil si in ideea ca urmatoarele meciuri  le vom vedem de acasa, terenul urmand a fi suspendat). M-a impresionat faptul ca suporterii de la peluze nu prea aveau treaba cu suporterii ungurilor. Suporterii dinamovisti se certau cu suporteii stelisti si le aruncau scaune in cap celor de la Cluj. In perioadele de armistitiu, am auzit si scandari “Romania, Romania”, alternate insa cu strigatul de lupta, preluat direct din spiritul Olimpic, “pe ei, pe mama lor”. La sfarsit, “armatele”, multumite ca si-au facut datoria, s-au dus linistite spre casa, supravegheate, cu duiosie, de jandarmi. Fara bani, fara sponsori, fara jucatori in marile echipe europene, fotbalul romanesc ofera, deocamdata, doar iluzii. Parerea mea…




Arhiva


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,068 other followers