31.07.2014

Adrian, am avut un vis! Eram impreuna, asa cum am fost in ultimii 29 de ani. Aceiasi, tu si eu. Ne-am intalnit cu Dumnezeu, care ne-a spus: va mai dau de trait impreuna inca o suta de ani. Sa compenseze anii in care, prin forta lucrurilor si micimea oamenilor ati stat separati. Sa fie si pentru anii in care tu ai fost, poate, prea preocupat de soarta altora. Sa fie pentru a va petrece timpul cu copiii. Cand veti sarbatori 129 de ani impreuna sa nu uitati ca sunt acolo cu voi, la fel de preocupat sa va fiu alaturi ca pana acum! Asa mi-a spus Dumnezeu in vis, apoi am inchis ochiii, am lacrimat si am adormit cu gandul la tine, la noi, la cei 29 de ani petrecuti alaturi de omul care ne-a luminat existenta mie si altor milioane!

Cu toata dragostea,
Dana

Lumea în care trăim

Acesta este titulul editorialului meu din Jurnalul National.

Ocupați să comentăm headlines – accidente de mașină, incendii, arestări preventive – pierdem din vedere schimbările majore de la nivel internațional – trendlines. Au trecut 25 de ani de la Revoluția română. Ce schimbări majore au avut loc, în acești ani, în statutul internațional al României? Dar în regiunea noastră? Sau in lume? De ce, în anii ’90, tema principală de dezbatere referitoare la Europa de răsărit era tema drepturilor omului – temă care acum pare că a dispărut aproape complet?

Poate că după realizarea schimbărilor de regim politic din aceste țări, subiectul drepturilor omului a fost înlocuit cu cel al corupției, pentru a se ușura penetrarea capitalului străin pe aceste piețe, evitându-se tentația suveranismului economic? De ce guvernul actual nu preia, pur și simplu, reglementările americane referitoare la lobby, asumându-și răspunderea în parlament pe o lege în acest domeniu, lege care să înlăture acuzațiile zilnice de trafic de influență și să aducă venituri suplimentare la buget?

Gândurile acestea au pornit și din lectura unei cărți recente, publicată de Jean-Pierre Chevenement, la editura Fayard, “1914-2014, L’Europe sortie de l’Histoire?” Este adevărat, prima tentație a fost să înlocuiesc, în titlu, Europa cu România. Analiza ultimilor decenii de istorie mondială și europeană ne dezvăluie multiplele schimbări geostrategice produse: evoluția “arclui de criză” dezvoltat din Africa occidentala până în Himalaya; modificările din Afganistan, Pakistan, Iran, Irak; creșterea Chinei; reunificarea Germaniei; destrămarea Uniunii Sovietice și “relansarea” Rusiei; apariția islamismului politic; definirea terorismului ca agresiune; trecerea de la sistemul unipolar la cel multipolar etc. Toate acestea influențate, între altele, de criza capitalismului financiar (izbucnită în SUA în 2008-2009) și de criza euro din 2010.

Ultimii 25 de ani au pus în evidență – scrie Chevenement – și tentația realizării unui “sistem post democratic” – expresie în Europa a capitalismului globalizat și urmare a faptului că “națiunile europene au devenit, in grade diferite, protectorate americane” (p.47).

Se discută, în aceste zile, despre doborârea avionului de pasageri malayezian deasupra Ucrainei și se discută despre responsabilitatea cumplită a celui care a apăsat pe buton. Dar, dacă vrem să înțelegem mai profund ceea ce s-a întâmplat, trebuie să ne întrebăm cine a declanșat Euro-maidanul de la Kiev, cine a organizat revoluțiile portocalii din 2004, cine a susținut “auto-determinarea poporului kosovar” și vom înțelege că în atmosfera tulbure determinată de perioada de reîmpărțire a sferelor de influență post război rece în Europa și de criza economică de la finalul deceniului trecut, astfel de incidente pot declanșa incendii uriașe. Din păcate, în regiunea în care trăim noi.

 

In urma cu zece ani…

Se implinesc, in curand, zece ani de cand s-a incheiat mandatul meu de prim-ministru. Din cand in cand, privesc in urma pentru a-mi reaminti cu ce ma ocupam in urma cu un deceniu.

Iata, spre exemple, in a doua parte a lunii iulie a anului 2004, am efectuat o vizita de lucru in SUA (19-21 iulie) – unde m-am intalnit cu presedintele George Bush si cu alti oficiali americani – si, tot in luna iulie, am efectuat o vizita oficiala in Rusia (in 27 iulie) – unde am avut o intalnire cu presedintele Vladimir Putin. Mentionez faptul ca, dupa semnarea si ratificareaTratatului de baza cu Rusia, in 2003 exporturile romanesti in Rusia s-au dublat in 2004 si au crescut de patru ori in 2005. In aceeasi luna (in 28 iulie 2005), am participat, in Austria, la reuniunea sefilor de guvern din Europa de Sud-Est si atunci – in iulie 2004 – eram tot in pre-campanie pentru prezidentiale (si pentru parlamentare) dar am considerat ca prioritara trebuie sa fie consolidarea obiectivelor fundamentale asumate de guvern, dar si de partidele politice – integrarea in NATO, aderarea la UE si consolodarea relatiilor cu vecinii Romaniei.

Eliberare sub supraveghere

Miercuri, judecătorii de la Judecătoria sectorului 4 au decis să accepte recomandarea Comisiei de la Jilava privitoare la liberarea mea condiționată, respingând obiecțiile DNA. Este adevărat însă că procurorii au anunțat imediat că vor contesta această decizie, așa încât procedurile vor continua. Nu vreu să comentez mai mult. Ceea ce am avut de spus, am spus în sala de judecată.

După amiază, la Jilava, în sala de grefă, am văzut o broscuță de 2-3 cm care se rătăcise pe acolo. Am luat-o cu mine în celulă și ne-am uitat împreună la un meci de fotbal. Apoi, am prins câteva muște și am hrănit-o. A doua zi de dimineață, după ce i-am dat din nou de mâncare, am organizat un referendum în secție și am hotărât să o eliberăm sub supraveghere, în peticul de grădină din curtea de plimbare.

Până acum n-a declarat nimeni recurs.

20 Iulie…

La 20 iulie, Adrian Păunescu ar fi împlinit 71 de ani. Din păcate, în toamnă, vor fi trecut deja patru ani de când el nu mai este printre noi. Mi-este dor de vocea lui, de felul în care, prin câteva cuvinte, reușea să ajungă la esența gândurilor și sentimentelor noastre.

La acest sfârșit de săptămână, într-o întâlnire cu cei de la comunitatea terapeutică de la Jilava, l-am amintit așa cum l-am cunoscut în 1972, la Festivalul “Primăvara Baladelor”, sau după 1989, în bătăliile politice.

Le-am citit mai multe poezii – despre părinți, despre țară, despre dragoste. Mi s-a părut că aveau ochii umezi. Poate că și eu…

În urmă cu vreo doi ani, le dăruisem – în primul meu stagiu aici – “Biblia” poeziilor sale. N-am mai văzut-o în biblioteca lor. Paradoxal, lucrul ăsta mi s-a părut un omagiu. A rămas însă, într-o ramă, pe peretele celulei lor, poezia pe care mi-o dedicase – “Supravețuitorul”.

Odihnește-te, frate. În curând va fi nevie, din nou, de tine!

Procesul Marii Trădări Naționale (1)

Am terminat de citit o carte extrem de interesantă – “Procesul Marii Trădări Naționale. Stenograma desbaterilor dela Tribunalul Poporului asupra Guvernului Antonescu”, publicată la Editura “Eminescu”, în 1946.

Este o carte pe care am găsit-o, cu greu, într-un anticariat din București. Am tot întârziat să o citesc. Nu-mi este foarte clar de ce am vrut să o citesc la Jilava, în apropierea Fortului 13. Sau poate că știu de ce, dar nu vreau să recunosc.

Evident, timpul schimbă perspectiva asupra lucrurilor. Sigur, istoria nu se reduce la alb și negru. Oricum, stenogramele interogatoriilor lui Ion Antonescu, Mihai Antonescu, guvernului Pantazi, Constantin Vasiliu, Titus Dragoș, Traian Brăileanu, Radu Lecca, Eugen Cristescu, Gh. Alexianu, conțin numeroase informații și comentarii, pe care le voi analiza în perioada următoare.

Adaug și faptul că în volumul din 1946 sunt reproduse și depozițiile martorilor George Brătianu, Dinu Brătianu și Iuliu Maniu, fiind adăugate Actul de acuzare, precum și rechizitoriile acuzatorilor publici Dumitru Săracu, Vasile Stoican și al generalului Dobrian.

Sunt conștient de limitele unei astfel de consemnări, dar ea oferă o imagine crudă a atmosferei în care se desfășurau acele procese, aducând însă numeroase date despre viața politică românească în timpul celui de-al doilea război mondial, despre excesele din acele vremuri, despre crime și eventuale explicații, despre felul în care era “pasată” responsabilitatea la cel mai înalt nivel, despre canalele de negociere (de la Cairo, Stockholm, Madrid) pentru ieșirea din război, despre acțiunile legionarilor și participarea lor la viața politică, despre dezastrul economic și relațiile cu Germania fascistă, despre ce s-a întâmplat la Odessa sau la Iași, la Vapniarka, la Râbnița, la Tg.Jiu.

Închei această introducere cu declarația finală a lui Eugen Cristescu, fostul șef al Serviciilor de Informații Secrete (SIS): “Regret că s-a făcut o operație de dispariție a dosarelor mele personale din arhiva Serviciului Secret după ce am fost arestat eu; pentru că în această arhivă, …, în afară de o serie întreagă de chestiuni de alt ordin, erau toate dosarele cu tot putregaiul vieții politice românești” (p.167).

Telegrame diplomatice

“Valiza ambasadorului spaniol. Povestiri din valiza diplomatică” este o carte scrisă în 2012, de către Matthew Parris și Andrew Bryson, reluând dialoguri de mare succes de la Radio BBC.

Volumul cuprinde telegrame diplomatice amuzante, declasificate, trimise de diverși ambasadori britanici către centrala de la Foreign Office. Chiar dacă nu sunt tot atât de suculente precum telegramele Wikileaks, ele evidențiază cunoscutul umor britanic. Aprecieri de genul “un fel de societate Nescafé perpetuă” – despre Libanul din 1972; “le lipsește curajul și sunt resemnați” – despre Ungaria, în 1955 (cu 20 de luni înainte de revoltele cunoscute!); “am un ușor sentiment de inferioritate” – despre Bulgaria, în 1967; “dacă doi englezi formează un club, trei sârbi pornesc un război civil” – despre Iugoslavia, în 1964; sunt doar câteva exemple.

M-a impresionat mai mult depeșa transmisă, în 1868, de către Bertie Mitford, de la legația britanică din Tokyo, în care povestește ritualul hara-kiri, la care a fost invitat să participe, în urma unui incident din războiul civil din acel an, când mai mulți străini au fost împușcați de către una din tabere. Împăratul Japoniei a decis ca ofițerul răspunzător de acele fapte să fie condamnat la moarte, lăsându-l însă să-și aleagă felul de a muri. Diplomatul britanic povestește, cu admirație dar și cu oroare, ceremonia de hara-kiri ce a avut loc.

Este o scriere minunată despre onoare și responsabilitate.




Arhiva

Comentarii Recente

viorica stemate on 31.07.2014
Doru Coarna on 31.07.2014
silviu stanescu on 31.07.2014
Aramis on Lumea în care trăim
Cris on Lumea în care trăim

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,026 other followers